Am avut ocazia, în sfârșit, să vizionez filmul Un pas în urma serafimilor, grație Romanian Film Festival 2019.  Mi-a luat destul de mult să vorbesc despre el, dar asta doar pentru că am neglijat blogul mai mult decât mi-aș fi dorit.

Un pas în urma serafimilor a avut lansarea oficială acum 2 ani, atunci când noi ne mutaserăm deja în Anglia. Am fost cea mai fericită atunci când am văzut programul anului curent al Romanian Film Festival din Londra.

Regizat de Daniel Sandu, filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Întrebat de ce a venit la acest seminar, Gabriel (Ștefan Iancu) spune sincer: “Să învăț cum să ajut oamenii să-l găsească pe Dumnezeu. Să-și găsească cumva liniștea. De asta am venit.” – ăsta devenind instant cel mai puternic moment al filmului, părerea mea.

Filmul a fost și destul de controversat, din cauza subiectului oarecum sensibil – cel al religiei, bisericilor și, mai ales, preoților din România. Citind niște interviuri cu regizorul Daniel Sandu, am găsit un pasaj interesant vizavi de povestea adevărată din spatele scenariului: “Am schimbat numele personajelor reale, unele personaje au fost create prin contopirea a două persoane reale și am ajustat cronologic unele evenimente care în realitate s-au întâmplat într-o perioadă de cinci ani, ori noi trebuia să găsim o soluție să spunem povestea în două ore și jumătate.”

Un pas în urma serafimilor a fost mai comercial decât mă așteptam, însă foarte bun, un deliciu în care timpul zboară – cele două ore și jumătate parcă prea puține. Nu mă așteptam nici la comicul de situație din anumite scene, care nu știu dacă a fost neapărat gândit și plasat pentru a mai detensiona atmosfera sufocantă, dar a funcționat de minune.

Ștefan Iancu mi-a devenit cunoscut prin prisma serialului Vlad, de pe ProTV, de unde deja îl apreciam enorm (fanii Vlad să ridice mâna!), iar Vlad Ivanov are o voce pe care aș asculta-o înainte să adorm, plus că personajul creat de el în acest film a fost fix ce trebuie. O distribuție completă și complexă, dirijată cu atenție de Daniel Sandu atât regizoral cât și scenaristic.

Mulțumiri Romanian Film Festival și pentru că vizionarea filmului a fost precedată de un Q&A cu Vlad Ivanov.


Vizionare trailer:

Un pas în urma serafimilor poate fi vizionat atât pe HBO GO, cât și pe Vimeo.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *