TNT, brandul pilot de divertisment al Turner Broadcasting System, va fi disponibil în România începând cu 6 octombrie, ca urmare a repoziţionării TCM.
Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de Matthias Heinze, vicepreședinte operaţiuni comerciale pentru Germania, Austria, Elveţia, Benelux, Europa Centrală și de Est și Rusia, şi de Cristina Valasutean, manager de distribuţie pentru România, Ungaria şi ţările balcanice.
Noul post de televiziune pune la dispoziția telespectatorilor filme de înaltă calitate, dar și producții originale TNT. Din octombrie, postul de televiziune aduce pe micile ecrane seriale ca The Last Ship și Murder in the First.