Fără prea multă căldură și deșert, așa cum ar fi trebuit, Maze Runner: The Scorch Trials este unul dintre cele mai bune thrillere din categoria filmelor pentru adolescenți.

Și totuși, mai dur decât primul produs, mai violent și mai dark, acest film mi se pare mai mult decât un simplu film pentru adolescenți. Mi-a plăcut foarte mult, deci recenzia asta este una pozitivă și cu un singur mesaj: trebuie să vedeți Maze Runner: The Scorch Trials!

Thomas și prietenii pe care i-a întâlnit în Luminișul din The Maze Runner (2014), acolo unde Alby, Newt, Minho, Frypan, Gally ș.a.m.d au fost captivi timp de câțiva ani, trebuie să treacă printr-o nouă încercare. Deși au senzația că au scăpat de Labirintul care le-a dat coșmaruri, pe aceștia îi așteaptă o etapă WCKD mai dură, mai confuză și mai frustrantă. Aparent salvați, adolescenții încep să respire ușurați și să se gândească la ce vor face de acum înainte, însă lucrurile dubioase din jur îl fac pe Thomas să nu fie atât de încrezător în oamenii care le-au promis că totul va fi bine.

Grupul țintă reușește să fugă din spațiul WCKD, însă întâmpină un oraș în ruine, deșert, fulgere, personaje de tip “Walking Dead”, multă frică și suspans. N-o să vă povestesc detaliat peripețiile acestora, pentru că unde ar mai fi surpriza? Precizez doar că filmul beneficiază de o coloană sonoră intensă, de mulți actori cunoscuți publicului de prin diverse seriale, iar Rosa Salazar în rolul Brendei este una dintre surprizele frumoase pentru mine. Personaj stăpânit, bine interpretat și carismatic. But yeah, I will bloody love Newt (Thomas Brodie-Sangster) for the rest of my life. 🙂


You think I have a bloody clue? Bunch of crazies want to eat us for breakfast, by the looks of it. We need to find another room, have a Gathering. All this noise is driving nails through my buggin’ skull.

Câteva detalii tehnice:

Regizor: Wes Ball
Scenariu: T.S. Nowlin
Producători: Marty Bowen, Eddie Gamarra, Wyck Godfrey, Ellen Goldsmith-Vein, Joe Hartwick Jr., Lee Stollman
Muzica: John Paesano
Costume: Sanja Milkovic Hays

Precizări speciale:

  • Regizorul a precizat că filmul va devia puțin de la acțiunea cărții, dar că apoi se va păstra în cel de-al treilea film al seriei ce va fi lansat în 2017;
  • Adelaide Kane și Hailee Steinfeld au fost de asemenea pe lista alegerilor pentru rolul Brendei;
  • 3 dintre actorii din film au apărut în Game of Thrones (2011), mai exact Thomas-Brodie Sangster, Aiden Gillen, Nathalie Emmanuel;
  • Filmările au avut loc în New Mexico, SUA.

Vizionare trailer:

Maze Runner: The Scorch Trials intră de mâine în cinematografe, distribuit de OdeonFilm.

Foto: 20th Century Fox

Similar Posts

2 Comments

  1. Am fost sa-l vad si eu la avanpremiera si wow! Cred ca asta-i urmatoarea franciza dupa ce The Hunger Games si Divergent se vor incheia. Intr-adevar a fost cel mai reusit thriller – desi nu ma asteptam – pe care l-am vazut in ultima perioada. Am stat cu sufletul la gura si abia astept sa vad cum o sa se termine totul. Concluzia: merita vizionat!

  2. […] 14. Ultimul film din trilogia The Maze Runner a fost un capitol care m-a făcut să plâng. Toate cele 3 filme fac cinste seriei de cărți semnate de James Dashner (una dintre seriile YA care merită citite, fiind una dintre seriile mele preferate). Mi-a plăcut, e un film de acțiune mișto, setat într-un viitor post-apocaliptic, ce impune vizionarea primelor 2 părți pentru a înțelege firul narativ, dar și pentru a simți pe deplin anumite momente. O adaptare foarte bună, cu o echipă care nu s-a lăcomit în a face 2 pelicule din cel de-al 3-lea volum (așa cum se obișnuiește la Hollywood). Un final trist, plin de speranță și fidel unui material foarte, foarte bun (Dashner a scris și prequel pe care abia aștept să-l devorez). Articol dedicat filmului The Scorch Trials, aici. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *