Mi-a plăcut ideea acestei serii de la bun început, însă nu toate cele 3 filme funcționează la fel de bine.
Și ce vreau să spun prin asta este că primul, The Purge (2013), rămâne filmul care a pornit totul. Ideea originală, acțiune foarte disturbing (în sensul bun), dar per total cam mort. În principal pentru că acțiunea se petrece în interiorul unei case, dar și pentru că este 80% previzibil.
The Purge: Anarchy (2014) este cu mult mai bun, antrenant, aceeași idee pe care am apreciat-o din start, actori foarte buni (Frank Grillo e genial pe rol, fiind o combinație perfectă între “the badass guy” și”the good guy”).
La 3 ani de la primul filmul ni se servește The Purge: Election Year, cel mai disturbing și violent dintre toate. Dacă vreți să compar, o să-l compar cu al 2-lea, ajungând la concluzia că nu știu să vă zic care mi-a plăcut mai mult. Anarchy mi-a plăcut mai mult ca povești ale personajelor și ca relație între acestea, pe când Election Year mi-a plăcut mai mult pentru violență și nebunie. Mi se pare o combinație care ar funcționa perfect pentru un eventual al 4-lea film.
Cele 3 filme au în comun, pe lângă subiect, evident, un singur actor / personaj. În primele 2 filme nu îi știm numele, fiind prezentat pe IMDb ca Bloody Stranger și The Stranger. Edwin Hodge îl interpretează acum pe Dante Bishop, acel străin pe care-l vedem trecând prin multe nopți sângeroase. Sătul de anualul Purge, acesta luptă în secret, alături de alți oameni care împart același scop, să oprească cumva noaptea de coșmar care se repetă în fiecare an.
În Election Year, personajul lui Frank Grillo din Anarchy, primește de asemenea un nume. Astfel ne reîntâlnim cu Leo Barnes de care ne-am îndrăgostit cu 2 ani în urmă, acum cu titlul de șef de pază al senatoarei Charlie Roan (Elizabeth Mitchell, superbă de-a dreptul), acel om politic care dă speranță majorității americanilor, fiind singura șansă de a desființa anualul Purge. Și este o adevărată luptă pentru ea, tot filmul căpătând un aer (și) mai patriotic decât primele 2 și, evident, politic. Dar nu deranjează, pentru că nici nu te interesează asta. Plus, de-a lungul celor aproape 2 ore, reușești și să râzi, scenariul ridicularizând stereotipuri sau ironizând diferite aspecte ale americanilor, un umor fin care te detensionează atunci când nebunia atinge un nivel… destul de ridicat. 🙂
Tehnic vorbind, mă surprinde cum un singur om a reușit să păstreze ideea atâția ani, să scrie singur, să le regizeze pe toate și toate să fie bune, pentru că hei, n-am de ce să fiu ipocrită, toate sunt bune. Nu la fel de bune, dar aia-i altă discuție. Așadar, respectele mele domnului DeMonaco. Coloana sonoră dă fiori, așa cum am pățit-o și la primele 2 părți, iar acea alarmă care răsună la începutul “Judecății” (Purge-ului) încă îmi răsună în urechi. Gata, hai că v-am zis destule. It is pretty obvious, right? I freakin’ loved it!
- Inițial s-a dorit ca acest film să fie un prequel, setat ca acțiune înaintea primului, însă treaba s-a schimbat atunci când Frank Grillo a acceptat oferta regizorului de a-și relua rolul din Anarchy (2014);
- Filmările au avut loc în Woonsocket, Rhode Island;
- Actrița Carmen Ejogo (Eva Sanchez din Anarchy) a fost întrebată dacă vrea să-și reia rolul, însă a refuzat motivând că își dorește să treacă la proiecte noi;
- Dintre cele 3 filme, acesta este singurul care are o oarecare legătură cu cel anterior, continuând cumva povestea personajului Leo Barnes (Frank Grillo);
- Bugetul estimat al filmului este de 10 milioane de dolari, fiind mult prea bine primit de public, strângând peste 30 de milioane de dolari doar în weekendul de deschidere;
- Este o co-producție Franța – SUA.
Vizionare trailer:
The Purge: Election Year intră de mâine în cinematografe, fiind distribuit de RoImage.
