Dacă Lady Bird (2017) mi s-a părut inutil și extrem de banal, The Post este pur și simplu plictisitor. Mi se pare și inutil și prea lung, dar deja forțez nota. Nu, serios, trebuie să zic. Dacă Tom Hanks și Meryl Streep nu erau capete de afiș, nici nu știu cât ar fi fost băgat în seamă — mai ales la Oscar.
În rol principal îl regăsim pe Ben Bradley (Tom Hanks), cel care alături de Katharine Graham (Meryl Streep), prima femeie editor al unui ziar american important, se aruncă într-o cursă contra-timp împotriva publicaţiei The New York Times.
Miza este deconspirarea unei mari muşamalizari guvernamentale. Pentru a reuşi, Ben Bradley şi Katharine Graham trebuie să-și depăşească propriile neînţelegeri, în timp ce carierele lor sunt pe cale să fie distruse, iar libertatea lor este mai fragilă ca oricând.
Sună foarte pompos și interesant și intrigant, dar nu se ridică deloc la așteptări, ba chiar mi se pare un film mort care nu are niciun moment în care să simți că-ți stârnește curiozitatea. Pentru mine n-a funcționat deloc. Și mă oftic, căci vorbim totuși de 2 grei ai cinematografiei, plus regizorul Steven Spielberg. The Post m-a dus tot timpul cu gândul la Spotlight (2015), tot poveste adevărată, desconspirare, jurnalism. Însă cele 2 nici nu se compară. Pe cât mi-a plăcut ăla, pe atât m-a lăsat rece ăsta.
I always wanted to be part of a small rebellion.
Vizionare trailer:
The Post este de astăzi în cinematografe, via Vertical Entertainment.