Atât am râs la vizionarea Spy, încât nici nu pot să mă concentrez ca să vă povestesc cum trebuie despre el.

Mai văzusem lucrătură de-a domnului Paul Feig, The Heat (2013), acolo unde Melissa McCarthy și Sandra Bullock făceau o echipă de temut pentru toți criminalii. Se pare că Melissa a folosit tacticile învățate acolo ca să devină un adevărat spion în noua peliculă a lui Feig.

Acum, Susan Cooper (același nume de familie ca al polițistului prostuț din Hot Pursuit) este un agent CIA modest, care lucrează la birou, fiind un mare ajutor pentru Bradley Fine (Jude Law), cel mai “fine” agent, după câte ne lasă chiar el să observăm.Desigur, Susan se îndrăgostește de agentul pe care îl ghidează perfect în toate misiunile periculoase la care acesta ia parte. Relația pe care ea și-o imaginează alături de el este savuroasă, la fel ca și rolul lui Jason Statham. De menționat actrițele Rose Byrne și Allison Janney care mi-au plăcut tare mult. De asemenea, 50 Cent apare ca guest star și Carlos Ponce (pe care iubitorii de telenovele îl vor recunoaște imediat, așa cum am pățit eu – yeah, yeah, guilty pleasure) arată impecabil la costum, deși în materie de replici e cam sărac. Ah, vă amintiți de Verka Serduchka? Susan întrerupe recitalul așa cum aș fi vrut eu s-o fac în 2007, la Eurovision.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=hfjHJneVonE]

Ăsta e genul de comedie la care ar trebui să fie casa închisă. Atunci când Susan Cooper este nevoită să lucreze sub acoperire pentru prima dată, să iasă pe teren, lucrurile devin complicate pentru ea, dar absolut savuroase pentru public. Gata, vă las să descoperiți singuri povestea completă! 🙂

Valabil pentru București (predare personală): Ofer un poster oficial al filmului (varianta Marea Britanie) – ca cel de AICI. Lăsați un comentariu la acest articol în care să-mi spuneți filmul în care Jude Law v-a plăcut cel mai mult. Voi alege un câștigător pe 5 iunie, cu ajutorul random.org! Succes!

UPDATE: Câștigătoare este Popescu Alina Elena! Te rog să-ți verifici e-mail-ul.


Câteva detalii tehnice:

Regizor și scenarist: Paul Feig
Producători: Peter Chernin, Paul Feig, Jessie Henderson, Jenno Topping
Muzica: Theodore Shapiro
Costume: Christine Bieselin Clark

Precizări speciale:

  • Acesta este al treilea film la care Rose Byrne și Bobby Cannavale au lucrat împreună.
  • Melissa McCarthy și Rose Byrne au jucat în Bridesmaids (2011), film regizat de asemenea de Paul Feig.
  • Pentru Jason Statham acesta este a treia comedie în care a jucat vreodată. Primele 2 sunt: Snatch. (2000) și Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998).
  • Lansarea din SUA trebuia să aibă loc pe 25 mai și a fost reprogramată pentru luna iunie.
  • Filmările au avut loc în Ungaria.

Vizionare trailer:

Spy intră din 5 iunie în cinematografe, distribuit de OdeonFilm căruia îi mulțumesc pentru invitație.

Foto: 20th Century Fox

Similar Posts

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *