Crăciunul este sărbătoarea mea preferată și tot sezonul ăsta toamnă-iarnă îmi dă o stare continuă de bucurie, așa că toate producțiile care includ zăpadă, melodii de Crăciun, decorațiuni sclipitoare, au un plus din start. Desigur, Office Christmas Party nu este acel film de familie pe care să-l urmărești la gura șemineului în așteptarea lui Moș Crăciun, dar e numa’ bun dacă vrei să intri în spiritul sărbătorilor de iarnă și, mai ales, să râzi.
În timp ce Carol (Jennifer Aniston, parcă în același rol iar și iar, dar îmi place de fiecare dată), CEO-ul companiei, încearcă să oprească planurile fratelui iresponsabil (T.J. Miller) de a organiza o petrecere cu specific la birou, acesta apelând la colegii lui ca să-l ajute să pună totul la cale. Întreaga mobilizare are scopul de a impresiona un potenţial client şi de a-l convinge astfel să investească în afacerea lor aproape falimentară.
Guys, what if we show him the greatest time of his life at our Christmas party tonight? This is how we save everybody’s job.
Și cum nimic nu merge cum trebuie într-o comedie, lucrurile o iau razna foarte ușor. Însă am apreciat că se râde din primele minute și nu aștepți după acel ceva care să declanșeze isteria de râs. Sau poate n-ar trebui să zic isterie, căci s-ar putea să fie cam mult. Dar e clar că am râs și a fost o alegere bună de vizionat în ajun de Moș Nicolae. 🎄
După rolul din Zootopia, am dezvoltat o slăbiciune pentru Jason Bateman, aici băiatul bun, îndrăgostit până peste poate de personajul Oliviei Munn (smart, IT department) – care nu mi se pare cea mai sexy actriță de la Hollywood și ce vreau să subliniez cu asta este că filmul e destul de versatil în ce privește distribuția. Avem șefa sexy în persoana lui Jennifer Aniston, avem colega serioasă și responsabilă (Kate McKinnon, cu unul dintre cele mai bune personaje ale filmului) și-l avem și pe fantezistul Fred (Randall Park) sau chiar pe virginul Nate (Karan Soni, foarte simpatic).
Nu foarte multe de comentat, ci doar de punctat câteva idei principale: comedie americană, acțiunea se petrece în preajma Crăciunului, vulgaritatea este exagerată pe alocuri, grotescul are locul lui, râsul este garantat, coloana sonoră e ce trebuie. Eu am dat startul sezonului de sărbătoare cu Office Christmas Party și n-a fost rău deloc. 🎁
Precizări speciale:
- Asta este a 5-a colaborare dintre Jason Bateman și Jennifer Aniston, primele 4 fiind: The Break-Up (2006), The Switch (2010), Horrible Bosses (2011) și Horrible Bosses 2 (2014);
- Titlul filmului a fost inspirat de un skit omonim SNL;
- Jamie Chung (pe care probabil o știți din serialul Once Upon A Time) și T.J. Miller au lucrat anterior pentru animația Big Hero 6 (2014), iar Karan Soni și T.J. Miller au interpretat roluri în Deadpool (2016);
- Filmările au avut loc în Chicago și Georgia, SUA.
Vizionare trailer:
Office Christmas Party este din 9 decembrie în cinematografe, distribuit de Freeman Entertainment.