Recenzie: Nocturnal Animals (2016)

Amy Adams nu strălucește la fel de mult ca în Arrival, însă Jake Gyllenhaal este excepțional.

N-am mai văzut filme cu poveste în ramă, recunosc. Exact asta avem în Nocturnal Animals, o poveste într-o altă poveste. Susan (Amy Adams, descumpănită) primește un manuscris de la fostul soț, soț pe care l-a părăsit în urmă cu 20 de ani, acesta cerându-i opinia. Manuscrisul, intitulat chiar “Nocturnal Animals”, este istorisirea cu sfârșit tragic a unui bărbat plecat în vacanță cu familia. Toată această poveste este, de fapt, o metaforă a vieții lui Susan și realitatea din sufletul fostului ei soț.

Pelicula nu e pentru publicul larg, iar dacă n-ai chef de ceva static, foarte întunecat și metaforic, atunci nu te avânta. Sau du-te, dacă vrei să vezi cum arată un film necomercial. Nocturnal Animals este un ansamblu de interpretări spectaculoase (un Jake Gyllenhaal transfigurat), grotesc, cadre artistice, coloană sonoră gândită atent și multă durere. Deși nu e genul de film care să te emoționeze încât să te facă să plângi, toată atmosfera e îmbâcsită de un aer greu respirabil.

Nu sunt Tom Ford și de asta nu vreau nici măcar să încerc să explic ideea filmului mai mult decât am făcut-o deja. Situația e foarte simplă: dacă vreți să vizionați un film altfel, atipic, foarte artsy și cu sentiment, atunci mergeți la Nocturnal Animals.

Do you ever feel like your life has turned into something you never intended?

Vizionare trailer:

Nocturnal Animals este deja în cinematografe, via RoImage.