Joy bucură prin simplitate, lejeritate și căldură. Trei elemente îmbinate exact cum trebuie.

Pentru că toată lumea a început să scrie și să vorbească despre Joy după nominalizările primite la Golden Globes (gală ce va avea loc duminică), am ținut să încep prin a preciza că filmul nu ar trebui să primească prea multă atenție din partea Academiei. Nu pentru că e un film prost, ci pentru că nu e un film perfect. Joy Mangano este femeia care a revoluționat munca casnică. Fiind o prezenţă permanentă pe Home Shopping Network cu numeroasele ei invenţii, Miracle Mop-ul a fost biletul ei către glorie şi succes, devenind inventatoare încă din anii adolescenţei, continuând să viseze şi să inoveze chiar dacă era o mamă singură cu trei copii și chiar dacă făcea parte dintr-o familie în care viața nu putea să fie decât haotică.

Jennifer Lawrence interpretează rolul lui Joy, una dintre femeile puternice care au reușit în viață bazându-se pe curaj, inovație și hotărâre (film inspirat de fapte reale). Facem cunoștință cu povestea ei, povestită de bunica acesteia, motiv pentru care filmul devine mai emoționant. O vedem pe Joy crescând, căsătorindu-se, renunțând la vise și la carieră și dedicându-se în întregime familiei. Până într-o zi, când descumpănită de toate lucrurile negative din viața ei, decide că e momentul să schimbe ceva. Parcursul ei în afacerea cu Miracle Mop-ul este una dureroasă, deși când te gândești așa, te întrebi ce poate fi dureros în vânzarea unui mop? Dar în spatele acestei întrebări, lucrurile sunt un pic mai serioase. Pelicula funcționează atât ca comedie, cât și ca dramă și nu plictisește, deși are peste 2 ore. Asta nu înseamnă că nu se putea renunța la o parte din montaj, dar important e că la final totul s-a legat. Sau aproape totul. M-a deranjat foarte tare lipsa unuia dintre copii, deloc motivată, din aproape toate scenele, spre exemplu. N-o să intru în prea multe detalii, dar o să înțelegeți de ce am ținut să precizez acest aspect. Pe partea de interpretare, mi-au rămas în minte și Virginia Madsen (deși mi-a plăcut mai mult în Witches of East End), Robert De Niro, dar și tânărul carismatic, Édgar Ramírez (pe care l-am admirat prima dată în Point Break). Un cocktail simplu, lejer, perfect îmbinat cu perioada sărbătorilor. O atmosferă frumoasă și caldă.


Câteva detalii tehnice:

Regizor: David O. Russell
Scenariu: David O. Russell, Annie Mumolo
Producători: John Davis, Megan Ellison, Jonathan Gordon, Ken Mok, David O. Russell
Muzică: David Campbell, West Dylan Thordson
Costume: Michael Wilkinson
Precizări speciale:
  • Adevărata Joy Mangano a expus ideea Miracle Mop pentru prima dată în anul 1990, același an în care s-a născut actrița Jennifer Lawrence;
  • Pentru Jennifer Lawrence și Bradley Cooper, acesta este al 4-lea film în care cei 2 joacă împreună, primele 3 fiind Silver Linings Playbook (2012), American Hustle (2013) și Serena (2014);
  • Diane Ladd a fost aleasă să fie naratoarea poveștii, după ce a terminat de filmat;
  • Robert De Niro, Bradley Cooper și Jennifer Lawrence au fost nominalizați la Oscar pentru roluri din filmele regizate de David O. Russell, Jennifer câștigând în 2013.

Vizionare trailer:

Joy intră în cinematografe din 8 ianuarie, distribuit de OdeonFilm.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *