Comedie, culoare și muzică bună – ingredientele principale ale filmului How to be Single.
Alice (Dakota Johnson), Robin (Rebel Wilson), Lucy (Alison Brie), Meg (Leslie Mann), Tom (Anders Holm) și David (Damon Wayans Jr.) sunt singuri, tineri și.. nefericiți, în principal. New York-ul este plin de singuratici care tânjesc după sufletul pereche, după o relaţie amoroasă, după o idilă sau măcar ceva asemănător. Astfel, între texte de agăţat şi aventuri de o noapte, toţi aceşti oameni necăsătoriţi trebuie să înveţe cum să fie singuri şi fericiţi într-o lume în care definiţia iubirii se schimbă în permanenţă.
Îmi pare rău că vin târziu cu această recenzie, dar o să revin cu un articol tip scutire, curând! 😀 Mă așteptam parcă la mai mult dinamism de la How to be Single, deși se întâmplă foarte multe, fiind deschise mai multe ploturi. Vreo 4, mai exact, dintre care 1 mi s-a părut în plus. Adică îl vedeam lejer ca subiect separat pentru alt film. Nu m-a deranjat, dar nu m-a convins neapărat îmbinarea celor 4. Nu ar fi foarte multe de spus în completare; avem 4 fete singure (cel puțin metaforic) care se întâlnesc în New York cu prezentul pe care fiecare trebuie să învețe să și-l asume. E tare frumos să înțelegi că trebuie să te bucuri de momentele în care ești singur, că nu trebuie să-ți pui viața pe pauză doar pentru că aștepți omul potrivit cu care să vizitezi un muzeu sau să vezi un film — pe scurt, să trăiești. O comedie plină de culoare, muzică numa’ bună de dansat și un film perfect pentru o ieșire cu prietenii, care pe mine m-a binedispus și pe care-l recomand.
Câteva detalii tehnice:
- Dan Stevens a fost unul dintre actorii aleși inițial pentru distribuție, dar a renunțat la rol pentru a se ocupa de filmul Beauty and the Beast (2017);
- Filmul marchează al 3-lea proiect pentru care Dakota Johnson și Nicholas Brauns au lucrat împreună;
- Dakota Johnson și Alison Brie au apărut în filmul The Five-Year Engagement (2012), dar nu în aceleași scene, la fel cum se întâmplă și în How to be Single;
- Filmările au avut loc în New York;
- Am anunțat filmul când paparazzi le-au surprins pe Dakota și Rebel la filmări 🙂
How to be Single rulează în cinematografe, distribuit de Freeman Entertainment.