Un război cam nereușit, dar cu un mesaj puternic în spate. Haideți să vă explic de ce.
Deși subiect tratat sub forma unei comedii, relațiile părinte – părinte vitreg ar trebui să fie numai relații frumoase, pentru copii, în primul rând. În comedia Daddy’s Home, tatăl biologic al celor doi copii, Megan și Dylan, se întoarce în fostul cămin pentru câteva zile, moment în care tatăl adoptiv începe să se simtă amenințat. Brad (Will Ferrell) e un tip mult prea binecrescut, așa că șansele de a se apropia de aceștia scad dramatic odată cu apariția bruscă a rebelului Dusty (Mark Wahlberg, care-și expune cât de mult se poate abdomenul bine lucrat), posesor de motocicletă și haine de piele. De acum, între cei doi începe un adevărat război pentru afecțiunea celor doi copii.
Filmul nu funcționează deloc ca și comedie, având vreo 3-4 scene la care reușești să râzi și vreo 2-3 care se vor serioase și educative și care mie mi-au plăcut. Aș fi văzut un film cu tema asta, dar clasat în alt gen, poate family sau drama. În orice caz, avem o imagine frumoasă, ca la orice film american, și muzică direct din topurile radio. Distracția de la filmări se simte din plin, dar nu suficient pentru a stârni hohote de râs. Vă las mai jos un clip care nu are legătură cu filmul, dar care tratează același subiect. E ceea ce mi-ar fi plăcut să văd pe ecran; în schimb am primit o comedie fără sare și piper, dar foarte entuziastă.
Câteva detalii tehnice:
- Scena (care apare și în trailer), în care Brad lovește cu mingea una dintre majorete, a fost filmată în pauza unui meci real de basketball;
- Inițial, Will Ferrell trebuia să interpreteze rolul tatălui biologic, în timp ce Ed Helms avea să fie tatăl vitreg;
- Tony Hawk și Mike McGill au fost dublurile care au filmat scena cu skateboardurile;
- În 2010, Wahlberg și Ferrell au apărut în filmul The Other Guys.
Vizionare trailer:
Daddy’s Home intră în cinematografe din 8 ianuarie, distribuit de RoImage.