Fericită vă anunț că am început colaborarea cu editura Nemira, iar oamenii frumoși de acolo mi-au oferit deja 2 cărți despre care urmează să vă vorbesc în perioada aceasta. Voi începe cu romanul pe care l-am așteptat tare mult atunci când am aflat că va fi publicat și în România. Cei 100, primul roman dintr-o trilogie a scriitoarei Kass Morgan.

 

Clarke simțea că se topea în brațele lui, pierdută în sărut. Bellamy avea gust de bucurie, iar bucuria avea un gust mai bun pe Pământ.

Mulți îi veți recunoaște pe cei de pe copertă, fiind actorii din serialul omonim al televiziunii americane The CW, o adaptare genială a unui roman destul de light, perfect pentru a fi inclus în young adult.

Sinopsis: După un război nuclear devastator, omenirea trăiește în nave spațiale, departe de suprafața radioactivă a Pământului. 100 de adolescenți delincvenți sunt trimiși într-o misiune periculoasă: trebuie să recolonizeze planeta. Ar putea fi a doua șansă la viață sau o misiune sinucigașă.

Ce mi-a plăcut:

  • Lectura facilă, ușor de parcurs;
  • Acțiune care nu plictisește, fiecare capitol aducând ceva nou prin care îți este atrasă atenția;
  • Numele personajelor, la fel ca relațiile dintre ele, fie că vorbim despre relații de dragoste sau de prietenie;
  • Ideea generală a romanului, universul imaginat de Kass Morgan, un viitor care ar putea oricând să devină realitate.

Ce nu mi-a plăcut:

  • Personajele slab dezvoltate; în afară de vreo 2-3 personaje, nu prea reușești să te atașezi foarte tare de niciunul sau să-l cunoști cu adevărat;
  • Totul mi se pare destul de comprimat; se întâmplă multe lucruri în prea puține pagini. Nu sunt adepta descrierilor fără sfârșit, dar nici a acțiunilor pe repede înainte;
  • Unele scene romantice sunt prea romantice; genul ăla de scene siropoase care-l deranjează până și pe cel mai romantic cititor (și da, eu sunt unul dintre aceia);
  • Din cauza faptului că nu se pune accent foarte mult pe niciun personaj, tinzi să privești anumite decizii sau acțiuni ori fără rost, ori superficiale.

Curiozități:

  • Parte din trilogia Cei 100 (The 100), acesta este primul apărut, în data de 3 septembrie 2013. A fost urmat de Day 21 (25 septembrie 2014) și Homecoming (26 februarie 2015).
  • În martie 2014 a fost lansat serialul bazat pe acest roman, un serial care mie îmi place foarte mult și care mi se pare mult mai serios, puternic, dur și emoționant decât materialul-sursă.
  • Cei 100 a fost lansat în România de editura Nemira, în primăvara acestui an, la Bookfest10.

Poate dacă nu vedeam serialul înainte, vorbeam diferit despre acest roman, dar nu regret această lectură. A fost perfectă pentru vară, atunci când merge ceva ușor de citit. Pe final, vă recomand din tot sufletul serialul, dar în același timp vă sfătuiesc să citiți cartea înainte — veți putea compara în ordinea firească.

Foto: The CW

Similar Posts

8 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *