(EN below) De fiecare dată când decid să scriu recenzia unui film sau a unei cărți, consider că e foarte important să nu dau spoilere. În cazul cărții de față, Being Conchita – We Are Unstoppable, scrisă de Conchita Wurst, probabil te întrebi: care ar putea fi spoilerul? Toată lumea știe că trofeul a ajuns la Conchita Wurst în 2014, atunci când a reprezentat Austria la Eurovision Song Contest. Însă dincolo de succesul Rise Like A Phoenix, stă povestea lui Tom Neuwirth, un puști dintr-un orășel mic din Austria care niciodată nu renunță și se descoperă treptat până în momentul în care Conchita ia naștere. Ce vreau să spun este că viața lui n-a fost simplă sau perfectă, dar nu vă dau spoilere, promit. 🙂

Being Conchita – We Are Unstoppable

Cartea a fost publicată în mai 2015 prin John Blake Publishing și, deși obișnuiesc să urmăresc toți artiștii care mi-au atras atenția în urma Eurovision Song Contest, nu am știut de existența acestei cărți până anul trecut când mă plimbam printr-un magazin Poundland din Marea Britanie și am văzut cartea pe un raft – de aici deduc că probabil n-a fost vreun mare succes, însă mie mi-a plăcut.

Go your own way.

Autobiografia Conchitei are aproape 200 de pagini, printre care sunt vreo 10 pline de poze atât din copilăria ei, cât și din perioada care a urmat victoriei din Danemarca, perioadă plină de evenimente prin toată Europa. Cartea descrie momentele copilăriei lui Tom, puștiul care n-a avut o viață ușoară în școală sau facultate, fiind agresat verbal constant pentru presupusa sexualitate.

Mi-a plăcut faptul că scrierea e simplă, ceea ce nu mi-a dat nicio secundă senzația de a vrea să impresioneze. Lectura e una caldă, ca o conversație între prieteni, ca să nu mai zic că se parcurge foarte rapid.

Conchita Wurst

Desigur, cel mai important subiect al cărții, cea mai mare curiozitate, este cum, când, de ce Conchita Wurst a prins viață. Și paginile cărții acoperă cel mai mult și tema homofobiei, iar Conchita subliniază constant că ea își dorește să facă lumea mai bună, să inspire pace și toleranță, conștientă că drumul este lung până când misiunea ei se va îndeplini.

The very existence of the concept of ‘coming out’ – this bizzare term that really just expresses the idea that people are obliged to tell others about what or whom they like – shows how far away we are from being a tolerant society. My mission as Conchita Wurst is to change this. There’s still a long way to go.

Acum 5 ani o vedeam pe Conchita Wurst printre candidații la trofeul premiului cel mare de la Eurovision Song Contest, evenimentul meu preferat din Europa care unește an de an culturi și oameni pentru a celebra muzica. Melodia nu mi s-a părut a fi ceva neapărat original, că s-a tot cântat în trecut cu mesaj inspirațional, dar vocea m-a surprins, recunosc. În 2014, țara preferată de mine era Olanda (o să ador pentru totdeauna melodia Calm After The Storm cântată de The Common Linnets).

Conchita Wurst s-a prezentat în fața Europei cu Raise Like A Phoenix, pe care o puteți (re)asculta mai jos, a luat trofeul, dar cel mai important: viața ei s-a schimbat pentru totdeauna. La 6 luni de la victorie, Conchita a lansat videoclipul Hereos și un an mai târziu, cartea Being Conchita – We Are Unstoppable.

Am început lectura acestei cărți mânată, în primul rând, de curiozitate. Însă am fost surprinsă plăcut să văd câtă căldură se simte atunci când parcurgi fiecare capitol și sper ca misiunea Conchitei Wurst – de a schimba lumea în mai bine – să nu se împlinească prea târziu.

Embrace everything while you can. It can all disappear quicker than you think.




EN: Everytime I decide to write about a movie or a book, I consider is very important not to give away anything, so no spoilers allowed. Talking about this book, Being Conchita – We Are Unstopppable, written by Conchita Wurst, you’ll probably wonder: what spoiler can there be? Everybody knows that the trophy was won by Conchita Wurst in 2014, the year she represented Austria at the Eurovision Song Contest. But behind that success, there is the story of Tom Neuwirth, a boy who never gives up and a boy that constantly discovers himself until the breaking point when Conchita is born. What I want to say is that his life wasn’t in any way simple or perfect, but no spoilers, I promise. 🙂

Being Conchita – We Are Unstoppable

The book was published in May 2015 by John Blake Publishing and, although I always follow the artists that I liked while on Eurovision Song Contest, I didn’t knew anything about this book until one day when I was shopping at a Poundland shop in the UK and saw it on a shelf – I think it probably wasn’t a success as far as sales go, but I personally liked it.

Go your own way.

Conchita’s autobiography has almost 200 pages, lots of pictures dating since her childhood, until the months that followed the victory in Denmark, months full of events in many countries around Europe. The book describes the childhood memories of Tom, the boy who didn’t had an easy time in school, being constantly bullied because of his presumed sexuality.

I liked the fact that the book is not trying to impress in any way, it felt more like a conversation between friends. It’s also a quick read.

Conchita Wurst

Of course, the most important part of the book, the biggest curiosty, is how, when, or why Conchita Wurst came to life. And the pages of the book covers mostly the subject of homophobia, being said over and over again that she wishes to make the world a better place, with her peace and tolerance messages.

The very existence of the concept of ‘coming out’ – this bizzare term that really just expresses the idea that people are obliged to tell others about what or whom they like – shows how far away we are from being a tolerant society. My mission as Conchita Wurst is to change this. There’s still a long way to go.

Five years ago, I saw Conchita Wurst for the first time as one of the contestants of Eurovision Song Contest, my favourite European contest, an event which brings together cultures and people to celebrate music. Conchita’s song wasn’t something necessarily original, there were songs with inspirational messages behind them in the past, but her voice was surprising, I must admit. In 2014, my favourite country was The Netherlands (I will always love the song Calm After The Storm by The Commom Linnets).

Conchita Wurst stood on the Eurovisiong Song Content stage and sang Raise Like A Phoenix (which you can find below), she took the trophy, but most important: her life changed forever. Six months after the victory, Conchita released the Hereos music video and a year later, the book Being Conchita – We Are Unstoppable.

I started to read this book mostly out of curiosity, but I was pleasantly surprised to see what a light and warm story it was and I hope that Conchita Wurst’s mission – to make the world a better place – doesn’t come too late.

Embrace everything while you can. It can all disappear quicker than you think.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *