Nu sunt în țară, dar vreau să vă reamintesc filmele care intră de mâine în cinematografe. Le voi vedea cât de curând aici, în Londra, și revin cu impresii detaliate.
Vânătoare de fantome cu succes, petrecere dezlănțuită alături de 3 mame nebune și ceva intrigă și acțiune alături de Jason Bourne, în al 5-lea film al seriei!
Ghostbusters – comedie, fantasy, SF
Vânătorii de fantome îşi fac din nou apariţia mult-aşteptată, într-un format nou şi cu o distribuţie plină de personaje proaspete şi amuzante. La 30 de ani de la momentul când filmul original al seriei a luat pe sus sălile de cinematograf din toată lumea, regizorul Paul Feig îşi prezintă viziunea asupra acestei comedii supranaturale, în compania unora dintre cei mai simpatici actori ai prezentului. Distribuit de InterComFilm.
Bad Moms – comedie
Aparent, Amy are o viaţă perfectă: o căsnicie fericită, copii isteţi, o casă minunată şi o carieră în ascensiune. Cu toate acestea, munceşte mult, se ocupă de gospodărie şi este pe punctul de a ceda nervos din cauza epuizării. Sătulă să respecte toate regulile impuse de societate, aceasta face echipă cu alte 2 mame depăşite de realitate, în misiunea de a se elibera de responsabilităţile convenţionale. Acţiunile lor iresponsabile, nepotrivite pentru orice mamă, aduc trioul de belea în conflict deschis cu grupul mamelor perfecte de la şcoală şi reprezentanta acestora. Distribuit de Freeman Entertainment.
Jason Bourne – acțiune, thriller
Matt Damon se întoarce în cel mai memorabil rol din cariera sa. Paul Greengrass, regizorul a 2 dintre filmele seriei, se întoarce, de asemenea, în fruntea echipei din spatele camerelor de filmat, pentru a regiza noul capitol care îl găsește pe protagonist forțat să iasă din umbră. Alături de Matt Damon sunt, de această dată, Alicia Vikander, Vincent Cassel și Tommy Lee Jones. Distribuit de RoImage.
Vizionare plăcută!