Când am început să văd primele episoade din adaptarea asta, imediat după ce am terminat de citit cartea Nine Perfect Strangers, m-am gândit că nu o să am de notat prea multe diferențe. Și totuși, scenariștii și-au permis câteva libertăți pe care le voi puncta mai jos.

Cartea Nine Perfect Strangers (de găsit la editura Trei) a fost scrisă de Liane Moriarty, autoarea Big Little Lies după care HBO a făcut și serialul cu același nume care a fost foarte bine primit atât de critici, cât și de public. Nine Perfect Strangers a fost publicată în urmă cu 3 ani, la sfârșitul anului 2018. O carte foarte bună, care atinge mai multe teme, de la depresie, la carieră ratată, o a doua șansă la dragoste și fericire, dar și multe altele. Scrisă cu un oareșcare umor presărat în anumite scene, cartea rămâne destul de serioasă, punând întrebările potrivite și dând răspunsurile pe care pe toți le-am căutat la un moment dat. Stilul lui Moriarty de a îmbina poveștile mai multor personaje care au în comun diferite aspecte din viață este unul foarte interesant și documentat, iar scriitura ei este de cele mai multe ori ușor de raportat la viața reală.

Anul trecut, Hulu a anunțat adaptarea cărții într-un serial limitat la 8 episoade ce avea să fie lansat în a doua jumătate a anului curent. Filmat integral în Australia, serialul se bucură de peisaje superbe și de o distribuție ce adună nume destul de importante, precum Nicole Kidman, Melissa McCarthy, Luke Evans, Michael Shannon și Bobby Cannavale, însă producția nu face la fel de multe valuri precum Big Little Lies. Liane Moriarty a declarat chiar în ultimele pagini ale romanului că actrița Nicole Kidman și-a arătat admirația și susținerea pentru această carte cu mult timp în urmă – reamintesc că Nicole Kidman este unul dintre numele de afiș și în adaptarea Big Little Lies, ambele seriale fiind scrise de același David E. Kelley.

The lowest point of your life can lead to the highest.

Atât în carte, dar cu precădere în serial, personajul pe care l-am cam detestat a fost Carmel – interpretat de Regina Hall. Nu știu dacă m-a deranjat interpretarea sau pur și simplu mi-a fost antipatic personajul ei. Fun fact: Carmel este personajul care are origini românești, însă acest aspect nu are nicio legătură cu faptul că nu mi-a plăcut personajul. 😀

Povestea, pe scurt, este reprezentată de un grup de 9 oameni care ajung într-o stațiune balneară pentru a-și purifica mintea și corpul. Această stațiune este condusă de Masha (Nicole Kidman, foarte mișto pe rolul rusoaicei frumoase, cu un trecut misterios și dureros), alături de cei doi asistenți, Yao și Delilah. Serialul este disponibil pe Amazon Prime Video.

Nu știu ce face serialul ăsta special, dar se vede că au avut buget din plin și cred că aceste colaborări dintre Liane Moriarty, Nicole Kidman și David E. Kelley sunt doar începutul. Nicole Kidman este deja parte din fișa de producție a adaptării Truly Madly Guilty ce va face parte în curând din portofoliul HBO.

Relax and enjoy the journey. The stream will carry you this way and that, but will carry you forward to where you need to go.


❗️spoiler alert ❗️

Diferențele majore dintre carte și serial:

• Frances se întâlnește cu familia Marconi undeva pe treptele clădirii, dar în serial aceștia fac cunoștință undeva afară;
• testul de sânge zilnic obligatoriu este făcut o dată la câteva zile în serial;
• Napoleon nu are o scenă cu Ben și Jessica în carte, aceștia vorbind ceva mai profund doar în serial;
• în carte, Frances primește un masaj, nu o sesiune de acupunctură;
• Heather nu are intenția de a se sinucide decât în serial, de altfel un aspect care poate m-a deranjat puțin – o dramă prea dramatizată;
• personajele feminine au o ieșire în care unele dintre ele decid să facă baie nud în râu, scenă care nu apare în carte deloc;
• Ben și Jessica nu au probleme ce țin de intimitate, aspect care este prezent doar în serial;
• Heather îi spune lui Napoleon că poate ar trebui să aibă o aventură, dar asta nu se întâmplă în carte și este din nou un aspect prea dramatizat;
• scena cu mormintele săpate de ei este doar în serial;
• ieșirea pe care personajele masculine o au sfârșește prin a vâna o capră, o altă scenă care nu există în carte;
• în carte, poate unul dintre cele mai interesante și ciudate aspecte ale stațiunii balneare, este the sacred silence – unde personajele nu au voie să vorbească absolut deloc pentru câteva zile; acest lucru este complet eliminat din scenariu;
• Delilah nu are probleme de sănătate și nu consumă smoothie-urile pe care Sasha i le prescrie, aspect care nu mi-a plăcut deloc în serial, la un loc cu triunghiul amoros dintre Yao, Masha și Delilah – cred că scenariștii pur și simplu au vrut să facă în așa fel încât să îi dea lui Nicole Kidman o scenă nud;
• Carmel și Lars au povești aproape complet diferite de ceea ce este prezentat în carte;
• în carte, Zoe devine apropiată de Frances, nu de Lars, deși dinamica asta a fost faină în serial;
• în carte nu este precizată moartea unui fost client al stațiunii balneare, detaliu adăugat pentru un plus de dramatism;
• Zoe împlinește 18 ani în carte, dar 21 ani în serial, vârsta legală fiind diferită în Australia și Statele Unite – deși filmat în Australia, serialul are acțiunea plasată în Statele Unite;
• smoothie-urile sunt obligatorii și în serial acest lucru este diferit, dozajul și smoothie-urile fiind diferite sau chiar lipsă în cazul fiecărui client;
• Delilah cheamă poliția în serial, dar în cartea aceasta pur și simplu fuge și dispare din peisaj, fiind de negăsit;
• Carmel își pierde controlul și o atacă pe Masha doar în serial, căci na, un plus de dramatism 🙄;
• deznodământul fiecărui personaj este aproape la fel cu cel descris în carte.


Vizionare trailer:

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *