Personal

Jurnal de Covid-19 #storytime

Am postat inițial un mesaj pe Facebook, foarte scurt, despre experiența din prima jumătate a lunii noiembrie când atât eu, cât și Ionuț, am fost testați pozitiv pentru Covid-19. Și apoi mi-am dat seama că vreau ca informația asta să rămână aici, pe blog. Am șters postarea de pe Facebook și am decis să documentez toate gândurile aici.

Astăzi este 12 decembrie 2020, au trecut 4 săptămâni de când simptomele de Covid-19 au dispărut pentru mine și un pic peste 4 săptămâni pentru Ionuț.

O cronologie scurtă.

Ionuț (1-5 noiembrie):
Duminică – oboseală, tuse, durere de cap
Luni – febră (ora 1:00 noaptea), tuse, durere de cap, test Covid-19 (la vremea asta încă lucram pentru o companie din cadrul sistemului de sănătate național din Marea Britanie și am putut să aranjez un test foarte rapid pentru Ionuț, ca membru al familiei simptomatic)
Marți – rezultat pozitiv, durere de cap, tuse, pierderea parțială a gustului și mirosului; tot ziua în care am realizat că perioada mea de preaviz (2 săptămâni) se va transforma în auto-izolare
Miercuri – tuse persistentă, pierderea parțială a gustului și mirosului, durere de cap
Joi – tuse, lipsa completă a mirosului

Lipsa de gust și miros a persistat, chiar și după ce restul simptomelor au dispărut.

Atunci când a venit rezultatul lui Ionuț, a și primit un link către completarea unui formular pentru contacte recente și alte cele, printre care a trecut și datele mele. Test & Trace mi-a trimis un mail automat prin care mi s-a cerut să mă auto-izolez timp de 14 zile. Noi oricum începusem izolarea din 1 noiembrie.

Simptomele mele (4-12 noiembrie):

Miercuri – frisoane peste noapte
Joi – lipsă de energie, primul episod de febră cu 37.7
Vineri – o lipsă de energie mai puternică, durere de cap frontală, discomfort la mișcarea ochilor stânga-dreapta
Sâmbătă – aceeași durere de cap frontală și discomfort, al 2-lea episod de febră cu 38.0
Duminică – oboseală
Luni – oboseală puternică spre epuizare, nu puteam să stau în picioare mult timp, respirație greoaie cauzată de oboseală, dar mă simțeam acceptabil dacă stăteam în pat
Marți – o oarecare îmbunătățire, dar respirația greoaie, test Covid-19, al 3-lea episod de febră cu 38.4
Miercuri – greață dimineața/stare de vomă, durere de omoplat
Joi – oboseală, același sentiment de epuizare puternică, nevoia de a sta constant în pat, al 4-lea episod de febră cu 38.2
Vineri – oboseală scăzută și o schimbare în gust/miros care nu mai știu exact în care zi a început, pentru că în majoritatea zilelor am avut o lipsă considerabilă de apetit

Cu două luni în urmă de asta am avut o răceală ce a început cu o durere puternică de gât pe 13 septembrie. Angajatorul mi-a impus un test Covid-19 și autoizolare. Partea bună e că testul l-am făcut pe 17 septembrie (mi s-a recomandat să îl fac în ziua 4-5 după ce au început simptomele), și că am primit rezultatul în aceeași zi. Partea proastă este că nu știam atunci că acea perioadă de 5 zile de izolare avea să fie nimic pe lângă perioada de izolare ce s-a întins, pentru mine, pe o perioadă de 15 zile grație lui Covid-19 care și-a făcut loc forțat în casa noastră.

În ziua a zecea de izolare, după ce Ionuț a primit rezultatul pozitiv, Test & Trace m-a sunat ca să verifice dacă am nevoie de ajutor în ce privește cumpărăturile, eventualele rețete medicale pe care evident nu puteam să merg să le iau, dar și pentru a verifica starea mea generală. Atunci când i-am pomenit de faptul că am avut febră, că nu mă simt chiar minunat, mi-au spus să sun la 119 (care este linia națională pentru testare din Marea Britanie) și să programez un test, ca măcar să am oficial un răspuns – deși era evident că am luat virusul de la Ionuț și că începe să-și arate semnele și la mine. Am sunat și am primit un test la vreo 2 ore după apel, acolo unde am avut opțiunea de a-l face singură sau de a lăsa o asistentă să-l facă. Nu l-am făcut eu, pe principiul că dacă tot mă chinui cu încă un test, măcar să fie făcut cum trebuie. Am primit rezultatul la 2 zile după, parcă, și a fost bineînțeles pozitiv. Noul angajator a fost de acord ca eu să încep munca odată ce au dispărut simptomele. Din ce am observat noi, dar și din ceea ce am găsit în online, în Marea Britanie nu prea se impune retestarea, în principal din cauza faptului că rezultatele astea nu sunt întotdeauna conforme cu realitatea. Practic, dacă au trecut 48 ore în care nu ai mai făcut febră, fără ca organismul să fie ajutat de medicație, atunci se consideră că nu mai ești infecțios.


Da, episoadele de febră mi-au dat cu mare panică, pentru că nu știam dacă asta înseamnă că situația se agravează sau nu. Însă conștientizarea faptului că am un virus descoperit cu nici 1 an în urmă, epuizarea cruntă care efectiv m-a ținut la pat, mi-a luat orice poftă de mâncare, mi-au dat o stare continuă de anxietate, angoasă și depresie.

A fost cu lacrimi. A fost greu, dar știu că se poate mult, mult mai greu.
And I’m still breathing, I’m still breathing. I’m alive.


Dacă cumva are cineva întrebări de orice fel în ce privește experiența asta, vă rog să nu ezitați să-mi scrieți fie aici, fie în privat, cum vă simțiți mai comfortabil. În toată perioada asta am stat foarte mult pe internet, căutând experiențe personale expuse de alte persoane infectate și știu cum e să vrei răspunsuri sau măcar să încerci să rezonezi cu cineva. Dacă vă aflați în vreo situație de genul ăsta, credeți-mă, vă înțeleg. Nu pot să dau sfaturi, dar știu ce mi-am impus mie în toată perioada aia – să rămân calmă. Ceea ce vă doresc și vouă.

Aveți grijă de voi,
Andreea


Pentru informații actualizate despre Covid-19 vă rog să accesați site-ul Ministerul Afacerilor Interne, aici, iar pentru românii din Marea Britanie, recomand site-ul NHS sau cel al guvernului.
Știu că ați auzit asta peste tot anul ăsta, dar vă rog informați-vă doar din surse oficiale.

Let me know you think - add a comment below!

%d bloggers like this: