În urmă cu 9 ani, ziua asta avea să-și piardă semnificația pentru mine. Nu în totalitate, pentru că iubesc iarna și sărbătorile aferente mult prea mult, dar suficient cât să doară. Pentru totdeauna.
Nu pot și nici nu vreau să descriu sentimentele ce mă încearcă an de an în această zi. Am fost binecuvântată cu multă dragoste, cu putere și cu speranța pentru mai bine. Cea mai optimistă persoană eu sunt. Uneori, poate, cred prea mult în puterea omenirii. După tot ce s-a întâmplat în România și în lume în acest an nici nu mai știu ce să cred.
El m-a învățat de bine, dar lecția lui s-a terminat înainte de a se fi terminat. Am rămas cu dragul pentru cărți și citit, cu iubirea necondiționată, cu pasiunea pentru animale și obsesia pentru filme & seriale. Mi-a inspirat cele mai frumoase și simple lucruri care ar trebui să ne facă fericiți. Pe fiecare dintre noi.