Omul din castelul înalt este a doua carte despre care vă voi vorbi mai pe larg, dar și pe care o ofer ca premiu într-un nou giveaway! 🙂
Recunosc că nu este deloc genul meu de carte și am parcurs-o pe sărite, cât să-mi fac o idee. Știam că în toamnă cei de la Amazon Prime vor lansa un serial omonim ce are la bază acest roman și văzusem trailerul. Recunosc, prefer serialul.
Sinopsis: Ce mai este real în această lume în care forțele Axei au câștigat cel de-Al Doilea Război Mondial? Poate doar romanul unui obscur autor de science fiction care, pierdut într-o margine de Americă pacificată de japonezi, imaginează o istorie paralelă, în care aliații au învins.
Mai pe larg despre această carte: Un roman de referință în ce privește istoria alternativă îmbinată cu science fiction, roman ce i-a adus autorului premiul Hugo în anul 1963 pentru “Cel mai bun roman”. Povestea din Omul din castelul înalt se petrece în 1962, la 14 ani de la Al Doilea Război Mondial (1939-1948), relatând viața de zi cu zi sub imperiul totalitar fascist. Puterile Axei – Japonia imperială și Germania nazistă – câștigătoare ale războiului, complotează una împotriva celeilalte pe teritoriul Americii de Nord, mai ales în fostele State Unite, care li s-au predat după ce acestea au cucerit Eurasia și au exterminat populația Africii.
Mulțumiri editura Nemira. Vă invit la concurs: puteți câștiga exemplarul din imaginea de sus lăsând un comentariu la acest articol în care să-mi spuneți de ce vă atrage istoria alternativă sau dacă ați mai citit vreo carte semnată Philip K. Dick. Câștigătorul va fi ales cu ajutorul random.org pe 31 august, deci vă puteți înscrie până pe 30 august, ora 23:59. Succes!
UPDATE: Câștigătoarea este Daniela Jumuga! Te rog să îți verifici e-mail-ul și să-mi răspunzi în maximum 24 de ore. Mulțumesc tuturor pentru înscriere!
BONUS! Trailer serial:
Sunt mare fana SF si Philip K dick, i-am citit cateva din opere (A scanner darkly, Do androids dream of electric sheep?) si acum citesc Minority report. I`d be happy happy daca as intra in posesia acestei carti 🙂
Din pacate nu am mai citit carti semnate de Philip K. Dick, dar citind aceasta concisa prezentare a acestei carti mi s-a parut ca are niste idei cel putin interesante. Cred ca istoria alternativa devine atractiva atunci cand cunosti si istoria reala. Sunt un fan al SF-urilor care nu sunt exagerate, iar istoria alternativa pare sa fie pe acolo.
Sunt un mare fan sf. Recunosc ca philip k dick este pe lista scurta cu urmatoarele carti. Felicirari editurii Nemira pentru colectia Nautilus ce imi ocupa un rand intreg din biblioteca!
Dupa ce am citit “Ubik” si “Viseaza Androizii Oi Electrice”, acum citesc pe nerasuflate “Minority Report”. Chiar ma intrebam care sa fie urmatoarea carte pe care sa o citesc si mi-ai dat o idee extraordinara. 🙂
Cred ca am citit cam tot ce s-a publicat la noi de Philip K Dick. Am citit Omul din Catelul inalt in editia publicata de Nemira prin anii 90. Substanta M, Timpul dezarticulat, Ubik, etc.toate publicate inca de atunci si acum republicate.
Nu am intrat in lumea istoriei alternative până acum, sunt captivata mai mult de science fiction. Această carte pare a fi însă preludiul necesar pentru acest gen.
“do androids dream of electric sheep?” am citit….istoria alternativa din cauza ca “what if?” este o intrebare pe care ne-o punem destul de des in viata si istoria ar fi putut fi schimbata ca si intreaga evolutie a omenirii daca…(de ex. daca Hannibal ar fi intrat in Roma dupa cea dea treia victorie asupra romanilor si nu ar fi asteptat la portile orasului capitularea lor, daca Trogus Pompei ar fi asteptat sosirea lui Burebista si nu l-ar fi atacat pe Iulius Caesar,etc)
Sunt fana SF, dar mai presus de toate ador istoria si imi place foarte mult sa-mi pun intrebari de genul “Ce s-ar fi intamplat daca ar fi castigat cealalta tabara ?” etc. deci cred ca mi-ar placea sa citesc aceasta carte -mai ales ca Al Doilea Razboi Mondial mi s-a parut cel mai interesant ‘capitol’ din istorie pe care l-am parcurs pana acum-. Din pacate nu am mai citit pana acum nicio carte a acestui autor, dar acum ca am aflat de el sunt sigura ca o voi face.
N-am citit nicio carte scrisa de acest autor, dar am auzit numai pareri bune despre acest autor si felul lui de a scrie. Imi place subiectul acestei carti. Mereu m-am intrebat ce ar fi daca? in istorie. Multumim pentru concurs!
Defapt am revazut un vechi caiet in care scriam ce am citit si am observat ca am citit o carte scrisa de el: Substanta M.
nu am citit nimci scris de Philip K. Dick si nici despre istoria alternativa, dar mereu m-au atras cartile istorice si sunt sigura ca aceasta carte o sa imi placa foarte mult. pare o combinatie reusita si incitanta
Eu unul am mai citit Timpul Dezarticulat de la acest autor si nu pot spune ca m-a impresionat, poate asta o fi mai interesanta.
N-am citit nici o carte scrisa de acest autor dar mi-as dori sa-l pot descoperi pentru ca vad numai afirmati bune , tare mult imi doresc sa pot citi aceasta carte.
Nu am citit nimic scris de Philip K. Dick dar mi-ar placea sa incerc.
Buna!
Nu am mai citit vreo carte semnată Philip K. Dick si de aceea sunt inca mai curioasa!!! Imi plac povestile si filmele SF si chiar mi-as dori sa citesc aceasta carte!
Multumesc!
N-am citit nici o carte scrisa de acest autor, dar mi-as dori sa-l pot descoperi . Multumim pentru concurs!
Nu am mai citit nici o carte scrisă de Philip K. Dick
Aș încerca istoria alternativă pentru că nu am mai citit acest gen și aș dori să fac o paralelă cu istoria reală.
Nu am citit nimic de Philip K. Dick pana acum sau o istorie alternativa. Sunt curioasa 😀
Nu am mai citit vreo carte de acest autor, dar mereu m-am întrebat cum scrie având în vedere câtă lume l-a lăudat 😀
Nu am mai citit nicio carte a acestui autor. Comandasem cândva anul acesta Furnica electrică, parcă, dar nu ştiu de ce nu am mai primit coletul..
Sunt foarte curioasă în legătură cu modul în care scrie, cât şi asupra lumilor sale.