În programul săptămânii avem o dramă bazată pe fapte reale, finalul unei trilogii young adult, o comedie previzibilă cu nume grele, un document excepțional și un film ușurel, dar cu mesaje puternice.
13. Of.. Cuvintele sunt de prisos când vine vorba de tragedii de genul ăsta. Inspirat de evenimentele reale de neînțeles din 2013, Stronger spune povestea supraviețuitorului Jeff Bauman, portretizat impecabil de Jake Gyllenhaal, o interpretare aproape cot la cot cu cea făcută de Tatiana Maslany. Lacrimi și durere, dar incredibil de multă inspirație. Și, Doamne, câtă putere de a reînvăța să trăiești! Mi-nu-nat. De văzut; iar pentru detalii despre tragicul eveniment din Boston, recomand și Patriots Day (2016).
14. Ultimul film din trilogia The Maze Runner a fost un capitol care m-a făcut să plâng. Toate cele 3 filme fac cinste seriei de cărți semnate de James Dashner (una dintre seriile YA care merită citite, fiind una dintre seriile mele preferate). Mi-a plăcut, e un film de acțiune mișto, setat într-un viitor post-apocaliptic, ce impune vizionarea primelor 2 părți pentru a înțelege firul narativ, dar și pentru a simți pe deplin anumite momente. O adaptare foarte bună, cu o echipă care nu s-a lăcomit în a face 2 pelicule din cel de-al 3-lea volum (așa cum se obișnuiește la Hollywood). Un final trist, plin de speranță și fidel unui material foarte, foarte bun (Dashner a scris și prequel pe care abia aștept să-l devorez). Articol dedicat filmului The Scorch Trials, aici.
15. Nu știu de unde să încep când vine vorba de Book Club, dar e fix filmul ăla de după-amiază pe care să-l vezi ca să mai treacă timpul sau ca să te relaxezi. E o comedie destul de ușurică, unde nici măcar cele 4 actrițe obișnuite cu gale de Oscar, nu ajută prea mult. Am râs de câteva ori, de ce să mint, dar per total este o comedie foarte previzibilă.
P.S. Da, am apreciat cameo-ul lui E. L. James, autoare a seriei de cărți, Fifty Shades Of Grey, serie ce servește ca subiect al filmului de față.
16. “The only thing that we can do is control what we do next, how we live our lives, what we consume, how we get involved, and how to use our vote to tell our leaders that we know the truth about climate change.”
– Leonardo DiCaprio, Before The Flood – un documentar care mi-a lăsat un gust amar pentru cât de bine prezintă crudul adevăr. Documentarul vorbește despre schimbarea climei, despre încălzirea globală și drumul gri pe care ne aflăm. De văzut și de acționat.
17. “Anyway, I can’t change what I’ve done, but I can start trying to be a better person today.”
Plin de clișee și deloc original, Happy Death Day place fix prin faptul că își asumă toate aceste “defecte”. Jucat tare fain, amuzant și cu mesaje importante despre bullying, acceptare și viață, Happy Death Day are și o continuare ce a fost lansată la începutul anului trecut, Happy Death Day 2U — totul ia o turnură neașteptată. De menționat Jessica Rothe și Israel Broussard, care nu doar că sunt simpatici, dar au și o chimie tare faină 🙂
Articolul anterior Filme #pescurt