Acum o săptămână am primit un comentariu pe Facebook care a pornit ideea pentru articolul de față.
Comentariul vine de la o persoană trecută prin viață, care m-a văzut crescând și care mi-a dat tot timpul impresia unei persoane citite, cu mult bun simț, dar mai ales o persoană care mi-a fost tot timpul prezentată ca o persoană către care să aspir să devin.
Că am fost dezamăgită de comentariul respectiv e de la sine înțeles, dar totul a venit ca un șoc pentru mine. Suntem în plină pandemie, iar răutatea și “să moară și capra vecinului” sunt încă la un nivel greu de înțeles.
Oare chiar tot ce ne face fericiți e nenorocirea altuia?
Articolul ăsta nu vine ca o justificare sau explicație, ci se vrea un mesaj pe care de mult timp îmi doresc să-l exprim.
Amintiți-vă niște lucruri simple, dar atât de importante:
– respectul și bunul simț;
– viața unui om nu se rezumă la postările de pe social media;
– ești pe pagina mea de Facebook/Instagram/Twitter și dacă nu îți place conținutul, poți (și chiar te rog) să nu mă mai urmărești;
– faptul că am fost colegi de școală sau că ne-am întâlnit în fața blocului în weekenduri, că ești prieten cu mama sau tata, că ești vecin cu bunicii mei etc., nu înseamnă că îmi cunoști viața, trăirile, greutățile, bucuriile, dorințele, visele și nici nu-ți dă asta dreptul să mă judeci pentru ceea ce postez în PROPRIUL meu spațiu online de unde, repet, poți să te retragi oricând.
Trăim în 2020 și lumea încă mai are frustrări în ce privește grădina vecinului. Trăim în 2020 și încă suntem rasiști. Trăim într-o lume care e oricum afectată de chestii reale, dar conversațiile de după-amiază cu familia trebuie să se rezume la ce a făcut cutare și cutare, căci tot ce vrem să știm sunt planurile și motivele din spatele alegerilor de viață ale altora. Răutatea din sufletele voastre nu o să vă aducă niciodată satisfacțiile de care duceți lipsă. Bârfa nu o să vă îmbogățească mintea, iar judecata altora nu o să-i schimbe pe oameni în ceea ce voi considerați ideal.
Știu că, așa cum a fost persoana de la care au pornit rândurile astea, sunt și alte persoane care au de zis multe în ce privește viața mea și a familiei mele, chiar dacă nu sunt la fel de “curajoase” să îmi spună în față. Știu răutatea la prima mână. M-am “luptat” cu răutatea, bullyingul și oameni toxici ani de zile, de asta în prezent e ceva ce nu mai accept în viața mea în nicio formă sau doză.
Ca să ating un pic și subiectul de la început, care știu că îi arde pe mulți, o să recapitulez un pic – nu toți oamenii care se mută în altă țară, o fac pentru bani, avere și bogăție. Plus, dacă locuiești în România și folosești fraze în engleză atunci când ești la terasă cu prietenii, se numește că ești cool, dar dacă locuiești în Anglia și vorbești în engleză, se numește că ai uitat limba română.
Ca să fie clar, sunt mândră de faptul că stăpânesc atât limba română, cât și limba engleză, dar să vedeți ce mândră sunt când spun că am învățat limba spaniolă datorită telenovelelor pe care le urmăream după școală. 🙂
E penibil și stupid să stai să judeci o persoană doar pentru că citește, pentru că învață o limbă străină, pentru că ia lecții de pian sau pentru că postează într-un anumit fel/anumită limbă pe contul personal de Facebook/Instagram/Twitter. Lucrurile pe care tu nu le faci, nu sunt automat lucruri care n-ar trebui să existe.
E trist. Și dacă e ceva ce spuneți în online și credeți că nu afectează, vă înșelați. Gândiți-vă de două ori înainte să spuneți/scrieți/faceți ceva ce privește o altă persoană, căci altfel nu ne mai facem bine.
