(EN below)

Hei! Sunt Andreea, am 29 de ani și îmi place să scriu.

  • Am început să cochetez cu bloggingul prin 2006, dar nu m-am ținut serios de asta până acum câțiva ani când am devenit pasionată de filme și cărți. Pe blogul ăsta o să găsești articole despre filme, seriale, cărți, muzică și viață.
  • Pasiunile mele se reflectă în ceea ce scriu, la pachet cu fotografia, natura, ploaia, zăpada, florile și animalele.
  • Îmi place să țin legătura cu familia, prietenii și alți pasionați de frumos și pe Instagram, Twitter și Facebook.
  • 8 aprilie 1993 a fost ziua în care tata și-a împlinit visul de a avea o fată, iar mama mi-a zis Ioana. Doar la botez, căci apoi s-a fixat pe Andu.
  • M-am născut și am crescut în București, iar din 2017 locuiesc în Anglia.
  • Iubesc din iunie 2009 și am zis I do în decembrie 2020 💍.
  • Nu cred în noroc și detest vara.
  • Mă relaxează ploaia.
  • Am avut peruși, pești și un hamster ca animale de companie; din 1 aprilie 2017 am devenit mama lui Scofield și din 23 decembrie 2017 mama lui Sunny.
  • Dețin fan clubul serialului House M.D.
  • Am absolvit Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București.
  • Îmi place să plâng, mai ales atunci când emoția trece dincolo de ecranul televizorului sau de paginile cărții.
  • Aș vrea să postez cândva și pe Youtube.
  • E posibil să mă știi de pe Blog Vedete, unde am scris aproape un an. Sau poate mi-ai citit recenziile de pe MovieNews.
  • Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi și pentru că tu citești aceste rânduri.


EN:

Hello! Andreea here, I’m 29 years old and I like to write.

  • I started being interested in blogging around 2006, but I didn’t really stick to it until my passion for movies and books started. On this blog you will find articles about movies, tv shows, books, and life, all with a personal touch.
  • I love photography, nature, rain, snow, flowers, and animals.
  • I keep in touch with family, friends, and people with similar passions as mine on Instagram, Twitter, and Facebook as well.
  • 8th of April 1993 was the day that my dad’s dream became true – he had a girl. And it was the day that my mom named me Ioana. At first, because she stuck with the nickname Andu for the rest of my childhood.
  • I was born and raised in Bucharest, Romania. I moved in England in 2017.
  • I fell in love in love in June 2009, and I said I do in December 2020 💍.
  • I don’t believe in luck and I hate Summer.
  • The sound of rain relaxes me.
  • I had a little parrot, some fishes, and a hamster as pets. Right now I am Scofield and Sunny‘s mama.
  • I own the Romanian fan club of House M.D. 
  • I graduated the University of Bucharest (Public Administration).
  • I like to cry, especially when the emotion passes the screen or the pages of a book.
  • I would like to post on Youtube someday.
  • You probably know me from Blog Vedete, where I was an editor for almost a year. Or maybe you just read my reviews on MovieNews.
  • I am grateful for every day and because you read these lines.

0 thoughts on “About the author”

  1. de obicei e mai greu să ne găsim cuvintele despre sine decât pe cele despre alții. nici mie nu-mi place să mă autocaracterizez, dar îmi place să fiu sinceră și să spun despre tine că ești un om minunat, iar asta ar trebui să o știe toți cei care te cunosc și care te vor cunoaște, vizitându-ți blogul.

    trebuie să știe că ești un om simplu și curat, frumos din toate punctele de vedere, că iubești la intensitate maximă și îți ții prietenii aproape, că apreciezi muzica bună, cărțile interesante și filmele captivante și că reușești mereu să le pui un zâmbet pe buze celor care intră în contact cu tine.

    lumea ar fi mai bună dacă ar exista mai mulți oameni ca tine! mulțumim că ne faci viețile mai frumoase! >:D<