‘A Monster Calls’, diferențe carte – adaptare

A Monster Calls a fost cea mai rapidă lectură din ultima vreme, extrem de facilă și extrem de dureroasă. Cred că pe cât de ușor se citește, pe atât de mult doare. Scrisă de Patrick Ness, după o idee originală Siobhan Dowd, cartea spune povestea tristă a lui Conor O’Malley care înfruntă monstrul din coșmarul ce-l bântuie în fiecare noapte.
O metaforă frumos pusă la punct, perfectă pentru adolescenți, dar nu numai. Și zic metaforă, pentru că monstrul este un altfel de monstru, nu ca cei din cărțile SF. Aici personaj puternic, care spune povești și dă lecții. Lui Conor și cititorului. Iar lecțiile sunt grele, foarte grele, mai ales pentru un copil de 12 ani. Pe punctul de a-și pierde mama, Conor începe să aibă coșmaruri și ajunge să fie vindecat chiar de cel mai negru gând al său.

It is not what I want from you, Conor O’Malley, it is what you want from me.

Cartea mi-a plăcut foarte mult și speram ca și filmul să-mi placă cel puțin la fel de mult. Film pe care îl aștept de ceva timp, mai exact de când a apărut teaserul. Și mi-a întrecut așteptările. Nu știu dacă asta se întâmplă cu toate filmele britanice, însă distribuția a fost on point, de la Liam Neeson, la Felicity Jones, dar mai ales la novicele Lewis MacDougall, absolut excepțional (mi-a dat fiori la scena în care își înfruntă gândurile, adevărul).

Sometimes people need to lie to themselves most of all.

Sunt câteva diferențe între carte și film, dar deloc deranjante, cum ar fi:

prietena cea mai bună a lui Conor nu există în film;
mama lui nu are un nume în carte, e doar Mum;
în prima parte a filmului, mama lui Conor îl așteaptă acasă cu un film și un vechi aparat care spune că a fost al tatălui ei – toate astea sunt inexistente în carte;
ici, colo, monstrul are câteva replici în plus față de cele din roman, dar nesemnificative – care nu fac vreo diferență în ce privește acțiunea sau înțelegerea personajelor;
în carte, Conor și tatăl lui nu merg la un restaurant chinezesc, ci servesc pizza;
mama lui nu apare în nicio scenă cu părul complet lipsă, așa cum acesta o descrie plin de durere între rândurile cărții;
după ce își atacă colegul care îi face zile fripte, în biroul directoarei nu este și profesoara lui, ca în roman;
finalul peliculei are ceva în plus, și anume scena de după moartea mamei — bunica îi dă cheia de la noua lui cameră, precizându-i că a lucrat la aranjarea acestei în ultimele zile. Conor intră în dormitor, iar pe birou găsește un caiet plin cu desenele mamei lui, unde recunoaște personajele din poveștile narate de monstru. O frumoasă apropiere între mamă și fiu, o înțelegere mai profundă a fiului către durerea mamei de după pierderea unui părinte.

Fun fact: Scenariul este scris de același om care a scris și cartea, Patrick Ness, de unde toate completările astea deosebite care fac ca produsul final să fie perfect.

And then he felt her arms around him, her thin, thin arms that used to be so soft when she hugged him.

Produsul regizat de J.A. Bayona este superb vizual, brutal și emoționant. Recomand și coloana sonoră.

Stories don’t always have happy endings.